Tuesday, April 10, 2012

Cum să fii o domnişoară?

Şi prin domnişoară mă refer la modul în care te manifeşti în societate. Celor care nu ştiu să se comporte frumos, le-am acordat apelativul de "ţărănci". Fără supărare, dar ţărăncuţele pe care le ştim noi din cărţile lui Ion Creangă nu mai există. Ţărăncile  societăţii noastre se identifică foarte uşor, după modul în care dialoghează. Vin din localităţi inexistente pe hartă sau mai trist, chiar din oraş, şi îşi etalează pretenţiile, figurile, şi talentele incomensurabile în faţa "prietenelor", adesea strigate "fă". Dintotdeauna am urât cuvântul ăsta, este oribil, de prost gust şi când mi s-a adresat, am răspuns printr-o privire evident, sictirită. Hai fă odată! fă proasto! dă-te fă dreacu! Serios, voi nu vă auziţi? E urât.
Altceva.
O domnişoară nu strigă pe stradă, nu înjură şi nu foloseşte cuvinte al căror înţeles nu îl ştie. Preferă să folosească ce e uzual, pentru a nu se face de râs.
Nu vorbeşte cu gura plină şi nu plescăie. Nu bârfeşte şi nu judecă pe cineva, ci învaţă de la persoanele pe care le invidiază. Nu le vede ca pe nişte duşmani, ci ca pe nişte exemple de urmat. Nu se uită la emisiuni în care, la fel, se bârfeşte, şi nu caută scandal. Nu se ceartă, ci se contrazice aducând argumente logice. Nu dramatizează în preajma bărbaţilor, ci dă impresia de femeie puternică, sigură pe sine şi inteligentă, nu guralivă.
Am şi altele în cap, dar sunt atât de multe, dat fiind faptul că mă întâlnesc cu specimene de genul zilnic, încât v-aş plictisi dacă aş începe să le înşir.

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Macys Printable Coupons